Riveranitatea judeţului Calarasi la Dunăre creează o atractivitate turistică deosebită, dar insuficient exploatată. Numărul mare de ostroave cu un pitoresc nemaiîntâlnit, ramificarea cursurilor principale prin braţe unice, creează  atât un cadru natural ce predispune la relaxare, cât şi condiţii  propice pentru practicarea vânătorii şi a pescuitului sportiv.  În acest sens amintim cele trei rezervaţii naturale: Ostrovul Ciocăneşti, Ostrovul Haralambie si Ostrovul Şoimul.

La Săruleşti se organizează anual campionatele naţionale de pescuit sportiv la crap iar în anul 2000 a fost organizat campionatul mondial de pescuit sportiv, stabilindu-se un record greu de egalat - un exemplar de 40 kg.

Ramurile turistice constituite de fluviul Dunărea care delimitează judeţul în zona de sud şi sud-est pe o lungime de 152 km sunt extrem de bogate şi menite a fi puse în valoare. Incintele îndiguite dintre Fluviu şi braţul Borcea în suprafaţă de cca 30.000 ha, canalele naturale cu zona de vegetaţie forestieră,  floră şi faună pot fi introduse în circuite turistice cu amenajări şi cheltuieli relativ mici pot arăta vizitatorului un peisaj mirific asemănător celui din Delta Dunării. Acest potenţial turistic insuficient exploatat se află la mai puţin de 130 km de Bucureşti şi la cca 100 km de municipiul Constanţa şi litoralul Mării Negre având legături auto pe DN 3B (Călăraşi - Feteşti - Cernavodă - Basarabi-Constanţa) şi pe DN 3A (Ostrov-Adamclisi-Constanţa).

Baza materială a turismului se compune din 8 unităţi de cazare (3 hoteluri, 4 moteluri, 1 pensiune) cu o capacitate de 533 locuri.

Judeţul Calarasi beneficiază de un potenţial  turistic ce permite dezvoltarea unor forme diverse de turism: cultural, monahal, turism verde şi agroturism.

O atractie deosebita o reprezinta obiectivele cultural istorice si arhitectonice printre care amintim:

  1. Biserica fostei Mănăstiri Negoeşti este monument istoric şi de arhitectură religioasă. Biserica este ctitorie din anii 1648-1649 a domnitorului Matei Basarab şi a soţiei sale Elina. A fost refăcută în anul 1777 (s-au refăcut ferestrele, zidul împrejmuitor şi s-au reparat chiliile). Restaurată în anul 1850.

  2. Biserica fostei Mănăstiri Plătăreşti  este monument istoric şi de arhitectură religioasă. Mănăstirea a fost înfiinţată în 1642 de Matei Basarab, soţia sa Elina şi alţii. Cuprinde biserica  Sf. Mercurie, construită între 1642-1646. Este un monument remarcabil prin clara compoziţie a formelor arhitecturale  si picturi murale interioare.

  3. Mănăstirea Sf. Gheorghe din Radu Negru este situată la 10 km est de Călăraşi, la 123 km S-E de Bucureşti. A fost înfiinţată în 1991 cu hramul "Sf. Mucenic Gheorghe", fiind ctitorită de localnici din cărămidă pe temelie de piatră. Arhitectura este în stil bizantin, exteriorul fiind marcat de un brâu din cărămidă roşie presată.                                                                                                                                

Monumentele de arhitectura:

  1. Catedrala Ortodoxă Sf. Nicolae este monument de arhitectură religioasă. Edificiul a fost construit în anul 1838.

  2. Palatul Prefecturii  este monument de arhitectură laică. Clădirea a fost construită în anul 1897 în stil neoclasic. (poza)

Pentru a putea discuta de valorificarea potenţialului turistic al zonei cuprinse între Dunărea şi braţul Borcea, unde la "Păcuiul lui Soare" vechea cetate bizantină (foto) - Mitropolie ortodoxă cunoscută pe teritoriul românesc, este necesar să se întocmească un studiu aprofundat care să evidenţieze estimativ investiţiile care ar trebui realizate - etapizat precum şi elementele economice ale zonei. 
Acest studiu ar trebui început cu analizarea posibilităţilor de creare a unui oraş rutier care să lege oraşul de insulă prin realizarea unui pod peste braţul Borcea în dreptul municipiului Călăraşi.
De asemenea se mai are în vedere:

  1. Construcţia de case de vacanţă în zona Călăraşi, Olteniţa şi Mostiştea, cu arhitectură corespunzătoare cerinţelor celor interesaţi;

  2. Introducerea în circuitul turistic şi agroturistic al localităţilor riverane fluviului Dunărea şi braţului Borcea constituie oportunitate de afaceri prin investitori străini interesaţi în domeniul construcţiilor mici de agrement.

  3. Crearea unor zone turistice specifice zonei similare celor din Delta Dunării;

  4. Susţinerea proiectelor care pun în valoare turistică patrimoniul cultural al zonei;

  5. Protejarea şi valorificarea florei şi faunei specifice zonei.

In calitatea de membru al Adunarii Regiunilor Europene, Consiliul Judetean Calarasi este unul din partenerii proiectului Portal Web “Turism durabil de calitate”, portalul constituindu-se intr-un instrument foarte util de informare şi cooperare între regiunile membre ale Adunării Regiunilor Europene, precum şi de promovare a turismului durabil de calitate. Accesând adresa http://www.aertourismnetwork.org/partner-regions/romania/calarasi.html , puteţi afla mai multe informaţii despre turismul in judeţul Calarasi.

In anul 2007, in cadrul Programului PHARE Cooperare Transfrontaliera Romania - Bulgaria 2004, Consiliul Judetean Calarasi a implementat proiectul "Turism Transfrontalier la Dunarea de Jos".

Avand ca parteneri principali, Municipalitatea Silistra (Republica Bulgaria) si Primaria Municipiului Calarasi (Romania), proiectul a avut ca principale rezultate : semnarea unui acord bilateral si a unui parteneriat extins in domeniul turismului, elaborarea unei strategii comune in domeniul turismului, un ghid turistic comun pentru zona transfrontaliera Calarasi - Silistra, pliante bilingve, montarea unor semne turistice indicatoare pentru principalele atractii turistice din zona transfrontaliera.

Informatii suplimentare despre proiect puteti citi accesand sectiunea Dezvoltare economico-sociala / Proiecte Implementate.

 

Date de contact

Consiliul Judetean Calarasi

Strada 1 Decembrie 1918, nr.1, Calarasi

Tel : +4.0242.311.301

Fax: +4.0242.331.609

 

Web: www.calarasi.ro

E-mail: cjcalarasi@calarasi.ro

+4.0242.331.609

Program de audiente

MARTI:  10 - 14  Presedinte Ec. Vasile ILIUTA
MIERCURI :  10 - 12  Vicepresedinte Ec. Marian DINULESCU
JOI :  10 - 12  Vicepresedinte Ing.Valentin BARBU
LUNI :  10 - 14  Secretar al Judetului Jr.Dumitru TUDONE

Harta site| Copyright © 2016. Toate drepturile rezervate.

Acest site foloseste cookie, prin continuarea navigarii prin site, va dati acordul cu privire la modul de utilizare al lor.