Protocol de colaborare cu Biroul Regional 3 Sud Muntenia al Agentiei Nationale pentru Romi

Prin Hotararea nr.56 din data de 28 iunie 2006, Consiliul Judetean Calarasi a aprobat protocolul de colaborare cu Biroul Regional 3 Sud Muntenia al Agentiei Nationale pentru Romi.

Obiectivul Protocolului de colaborare este acela de a derula activităţi comune pentru promovarea, respectarea şi garantarea drepturilor cetăţenilor români de etnie romă, precum şi iniţierea măsurilor necesare în vederea accesării în parteneriat a fondurilor structurale, instrumente financiare ale Uniunii Europene ce au drept scop promovarea regiunilor cu întârzieri în dezvoltare, reconversia zonelor afectate de declin industrial, combaterea şomajului de lungă durată, inserţia profesională a tinerilor sau promovarea dezvoltării rurale.

Agenţia Naţională pentru Romi este organizată şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale aflat în subordinea Guvernului, în baza H.G. nr. 1703/2004, completată şi modificată prin H.G. nr. 1124/2005. Misiunea sa este aceea de a coordona, monitoriza şi evalua măsurile din domeniile sectoriale de intervenţie socială, cuprinse în Strategia Guvernului României de îmbunătăţire a situaţiei romilor.

Din structura instituţională a Agenţiei Naţionale pentru Romi fac parte 8 Birouri Regionale, care monitorizează şi implementează la nivel de regiune de dezvoltare, politicile publice şi fondurile structurale, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă ale romilor

  "Sistem Informatic pentru un Management Informațional Performant în județul Călărași" - COD SMIS 48360”

Proiect cofinantat prin Fondul European de Dezvoltare Regionala

"Pentru informatii detaliate despre celelalte programe operationale cofinantate de Uniunea Europeana va invitam sa vizitati www.fonduri-ue.ro

“Continutul acestui material nu reprezinta în mod obligatoriu pozitia oficiala a Uniunii Europene sau a Guvernului Romaniei”

Date de contact

Consiliul Judetean Calarasi

Strada 1 Decembrie 1918, nr.1, Calarasi

Tel : +4.0242.311.301

Fax: +4.0242.331.609

 

Web: www.calarasi.ro

E-mail: cjcalarasi@calarasi.ro

+4.0242.331.609

Program de audiente

MARTI: 10 - 14  Presedinte Ec. Vasile ILIUTA
MIERCURI : 10 - 12  Vicepresedinte Ec. Marian DINULESCU
JOI : 10 - 12  Vicepresedinte Ing.Valentin BARBU
LUNI : 10 - 12  Secretar al Judetului Jr.Emil Musat

Harta site | Politica de confidențialitate

Copyright © 2018 . Toate drepturile rezervate Consiliul Judetean Calarasi

 

Acest site foloseste cookie, prin continuarea navigarii prin site, va dati acordul cu privire la modul de utilizare al lor.