În perioada octombrie 2020 – martie 2022, Consiliul Județean Călărași implementează, în parteneriat cu Societatea Academică din România, proiectul "Implicarea cetățenilor în transparența transportului județean de călători în județul Călărași", proiect finanțat prin Open Society Initiative For Europe (OSIFE).
Scopul proiectului îl reprezintă implicarea directă a locuitorilor județului Călărași în îmbunătățirea serviciului județean de transport de călători, printr-un amplu proces de implicare și consultare a pasagerilor, pe baza unei analize inițiale, cu participarea Consiliului Județean Călărași.
Obiectivele proiectului sunt:
Obiectiv 1. Realizarea unui cadru transparent și participativ pentru implicarea cetățenilor în îmbunătățirea rutelor de transport județene prin activități de instruire pentru membrii grupului consultativ.
Obiectiv 2. Consultarea și implicarea cetățenilor și a grupurilor civice locale în procesul decizional privind transportul persoanelor din județul Călărași.
Obiectiv 3. Promovarea modelului aplicat în județul Călărași ca exemplu de bune practici la nivel național bazat pe propuneri de politici publice în domeniul transportului județean.
Activitățile proiectului sunt:
A1. Constituirea echipei de proiect;
A2. Diagnosticul problemelor din transportul județean de călători la nivelul județului Călărași;
A3. Organizarea unei conferințe județene privind transportul de călători în județul Călărași;
A4. Înființarea grupului comunitar pentru transportul județean de călători;
A5. Înființarea consiliului consultativ privind transportul județean la nivelul Consiliului Județean Călărași;
A6. Organizarea conferinței naționale pentru multiplicarea modelului de bune practici din Călărași.
Într-un sens restrâns , principalul grup țintă direct este aparatul de specialitate al Consiliului Județean Călărași responsabil cu furnizarea și organizarea serviciului de transport la nivel județean, și indirect, utilizatorii serviciului de transport la nivel județean și operatorii de transport. De asemenea, grupul țintă direct sunt cetățenii instruiți și implicați în grupul comunitar care va fi înființat prin proiect.
Impactul proiectului va fi resimțit la nivelul întregului județ, în multe sectoare de activitate, transportul fiind o componentă indispensabilă în economie, în educație, în viața de zi cu zi a cetățenilor județului Călărași. De asemenea, în proiect vor fi invitați să se implice, în special prin consiliul consultativ care va fi înființat în etapa finală a proiectului, reprezentanți ai autorităților de control, sindicate, angajatori, reprezentanți ai categoriilor sociale (vârstnici, studenți, persoane cu dizabilități). handicapuri, minorități), astfel încât abordările și îmbunătățirile din cadrul proiectului să fie incluzive.
Persoanele interesate de îmbunătațirea transportului de călători în județul Călărași sunt rugate sa completeze chestionarul Evaluarea calităţii transportului public din judeţul Călăraşi, accesand următorul link: https://forms.gle/HkoibB6Rjk7zvbtYA .
Eveniment lansare Raport privind diagnoza transportului judetean de calatori din judetul Calarasi
Persoanele interesate pot accesa urmatorul link :